Slide background Image layer

Scrieri Duhovnicesti CARTONATA

Un autor filocalic sirian de importanţa Avvei Iosif Hazzaya este vrednic de o prezentare mai amplă decât o pot face rândurile unui simplu „prolog“. Întâi de toate, pentru simplul motiv că scrierile sale apar pentru prima oară în româneşte. În al doilea rând, pentru că cititorul modern de literatură ...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Indrumari Duhovnicesti

Fiii mei, smeriți-vă! Iubirea cea adevărată a lui Hristos este frământată cu smerenie. Când ne facem voia noastră proprie, când ne îndreptățim pe noi înșine, să știm că suntem grav bolnavi de mândrie și de îngâmfare. Niciodată nu vom reuși nimic frumos și important dacă nu vom călca în picioare „e...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Omilii la rugăciunea Doamne și Stăpânul vieții mele...

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăvii, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert depărtează-l de la mine. Iar duhul curăției, al duhului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, robului Tău. Așa, Doamne Împărate, dăruiește-mi să văd greșelile mel...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Cronica trairilor de la capatul lumii

Doctrina comunistă a fost una diabolică. Chinurile la care au fost supuşi cei arestaţi au fost de neînchipuit pentru mintea omului. Doctrina comunistă a fost îngăduită de Dumnezeu, ca pedeapsă pentru păcatele oamenilor cu scopul înţelepţirii lor, întoarcerii la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, ca...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Omilii la Cartea Apocalipsei vol I

Să nu creadă cineva că aceste omilii au ca scop să încânte sau să se facă plăcute urechilor. Scopul este acela de a învăţa, de a descoperi adevărul, voia Domnului; să ne trezească conştiinţa, să mustre, să mângâie, să întărească, să reconsidere poziţii greşite şi să arate calea către pocăinţă şi...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Doamne și Stapânul vieții mele...

Acceptarea lui Hristos ca „Domn şi Stăpân al vieţii noastre” are o importanţă deosebită pentru noi toţi, însă mai ales pentru cei care, având tendinţa de autonomie şi autoidolatrizare, de multe ori separă viaţa lor de Dumnezeu, se izolează şi se îndepărtează de El, lucru ce arată că, de fapt, nu...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Rugăciunile Postului Mare

Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandavirii, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie. Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei daruieste-mi-l mie slugii tale. Asa, Doamne, daruieste-mi ca sa-mi vad greselile mele si sa nu os...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Viaţa şi minunile Sfântului Alexandru din Svir, proorocul Sfintei Trei...

Ne cheama sa traim pentru Dumnezeu, ne invita sa mergem pe calea desavarsirii. Suntem oameni nu pentru a deveni animale prin desfrau, ci pentru a deveni fii ai Imparatiei Cerurilor. Sa priveasca sfintele moaste ale Sfantului Alexandru toti cei care se indoiesc de inviere. Sa inteleaga ca trupul sau ...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Cuviosul vames si sfantul risipitor - sase omilii de ieri pentru vreme...

"Nu-i condamnați cu ușurință pe risipitori. Nu vă grăbiți să recunoașteți lesne sfinți; sfinții cei mincinoși înșală și se prăbușesc. Avem nevoie mai ales de pocăință, de pocăință curată, ca să avem sfințenie adevărată. Brațele părintești îi așteaptă de-a pururi deschise pe toți cei ce s-au pocăit, ...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Sfântul Teofil cel nebun pentru Hristos – Viata şi acatistul

O, ce mare dragoste neiubitoare de sine! Ce mare nevoinţă întru cugetare şi răbdare ce întrece puterile omeneşti! Oricine putea, privindu-l, să aibă în el o pildă vrednică de cinstire. Faţa lui, luminată de curăţia sufletului, era o icoană a blândeţii, smereniei şi simplităţii evanghelice. Privirea...

Vezi detalii

Biserica lui Hristos


53.00 47.7

Autor: Paul Gherasim

Editura: Doxologia

Format: 24/28

Pagini: 50

ISBN:

La Editura Doxologia a apărut al doilea volum din trilogia testimonială a pictorului Paul Gherasim - Biserica lui Hristos. Primul volum, Urma Sfȃntului Apostol Andrei, a apărut ȋn 2016, iar umătorul volum, Ştergerea urmelor, este ȋn curs de apariție la Editura Doxologia.

Întâlnirea omului cu Dumnezeu, se petrece într-un spațiu care reprezintă sufletul unei comunități sau al unui popor, chipul său și al locului în care trăiește. La români trupul bisericii crește dintr-o natură înțeleasă ca dar al lui Dumnezeu, cu a cărei substanță și frumusețe intră în armonie. Nici o farâmă din orgolioasa și performanta creștere în volum, capabilă să taie răsuflarea și să zdrobească privirea celui ce se apropie de casa Domnului, nu se regăsește în ctitoriile românești, chiar atunci când avem de a face cu o legendară încercare de a depăși tot ce putea să însemne o „falnică zidire”.
Este semnificativ faptul că bisericile noastre medievale nu au aceptat preeminența modelului constantinopolitan al crucii grecești și nici moștenirea elenistică a bazilicii. Actul devoțional al primilor Basarabi nu a creat, cum s-ar putea crede, un model. Unicitatea spațială a Bisericii Domnești, în care simplitatea gravă a formelor arhitecturale adăpostește „spațiul” pictural, lipsit de manierismul și excesele calofile ale Bizanțului târziu, reprezintă mai degrabă o piatră de hotar. Românii au continuat să ridice în cea mai mare parte ctitoriile lor pe planul alungit al navei simple și pe cel deopotrivă suplu și extins prin înlănțuirea către răsărit ale celor trei abside. Axul acesta alungit, deschizându-și brațele către locul tainei euharistice, se intersectează în punctul cuvenit cu săgeata bolților sau a turlelor prin care se cerne lumina venită din cer. Bolțile și turlele noastre nu se deschid magnifice și aproape de necuprins cu privirea ca în arcuirea cosmogonică a bisericilor constantinopolitane. Turlele noastre, săltate pe umerii pandantivilor străjuiți de cei patru Evangheliști, țâșnesc către înălțimile vegheate de chipul celui Prea Înalt. În Moldova, după armonioasa rotire a bolții stelate, turlele se lansează suple către infinit. Este o imagine cosmogonică care depășește ceea ce imaginase un Cosmas Indicopleustes în Bizanț. În același timp, zidirea se înalță în limitele a ceea ce Erminia lui Dionisie numește „măsurile celui natural sau firesc”. Sentimentul grandorii lipsește, iar măsura aceasta convertește de fiecare dată frica și zdrobirea inimii într-o nesfârșită pace lăuntrică. Întâlnirea cu bisericile noastre înseamnă un parcurs către Împărăția lui Dumnezeu pe care îl pregătesc și îl călăuzesc deopotrivă spațiul fizic al arhitecturii și spațiul pictural. Parcursul spațiului fizic, începând cu pridvorul, locul transparent al întâlnirii întunericului lumii trecătoare cu lumina dinlăuntru, este însoțit de lectura treptată a cărții deschise a picturii. Logosul întrupat, jertfa acestuia spre mântuirea noastră și propria noastră cale către Împărăția lui Dumnezeu, le aflăm în singura ipostază rodnică: existența împreună, întru Hristos.
Ne întrebăm adesea care vor fi fost „zorile” bisericilor în Țara Sf. Andrei. Urmele materiale sunt puține și o sărăcie înșelătoare bântuie locuri cheie ale începuturilor medievale românești. Există însă un fenomen al „eternei reîntoarceri” pe care cei preocupați de „calea mare a istoriei” îl califică în sfera „minoră” a artei populare: bisericile de lemn. Nu putem defini chipul construcțiilor ecleziale românești fără a vorbi cum se cuvine despre cele mai fragile, mai specifice și mai apropiate de sufletul omului înfățișări ale bisericii lui Hristos: ctitoriile din lemn voievodale, boierești și ale comunităților de țărani. Urmele lor preced adesea bisericile de zid, iar documentele ne arată că până târziu, mari așezări, precum Bucureștii, continuau să le folosească și să le păstreze. Casa omului și Casa Domnului continuau să existe într-o similitudine care ne amintește de timpul primilor creștini, de firescul întâlnirii cu Hristos, ca în tăcuta alăturare a călătorilor către Emaus. Nu cred că există un loc mai potrivit pentru suspinul pocăinței, lepădarea de sine și rugăciunea inimii ca în alcătuirile simple, mononavate, uneori marcate de săgețile unor turnuri clopotniță, ale bisericilor de lemn.
Deplina înfățișare, însă, a locului în care rugăciunea se întâlnește cu intercesorii noștri neosteniți este aceea a bisericilor–chilie, cum îmi place să le numesc. Bisericile săpate în stâncile din munții Buzăului, în colinele de cretă de la Basarabi sau în zidul de gresie de pe malul râului Doamnei, la Corbii de Piatră, păstrează la rândul lor dimensiunea unei vieți monastice topite într-o natură primitoare, semn că asceza și rugăciunea capătă, odată cu chipul luminos și senin al monahului, înfățișarea unei mari iubiri.

Dan Mohanu


Comentarii clienti: