Slide background Image layer

Calea rugăciunii lăuntrice

Cu cat este mai mare viteza cu care lumea inconjuratoare se indeparteaza de Dumnezeu, cu cat paganismul si desfraul nimicesc mai multe suflete, cu atat este mai mare dorinta unor robi ai lui Dumnezeu de a merge pe calea desavarsirii. Hristos face minuni in vremurile noastre! Aceasta afirmatie nu est...

Vezi detalii
Slide background Image layer

De la EU la NOI. Bărbatul şi femeia

Relaţiile dintre bărbat şi femeie sunt pline de o forţă, de o atracţie unică. De când există arta, imaginea iubirii dintre bărbat şi femeie este cea mai frecventă şi cea mai populară. Această iubire poartă în ea un mister, o taină şi un farmec. Nicăieri nu se descoperă bărbăţia ca în iubirea pentr...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Copilărie amară. Povestea unui copil crescut in orfelinat

Am speranţa că se vor găsi oameni pe care nu-i va plictisi lectura despre un om crescut într-un orfelinat de stat sovietic, om care oarecând a încercat să îndrepte ceva în propria viaţă, să îşi găsească drumul modest, precum şi folosul în cele mari şi mici. De obicei, cititorul caută să se regăseasc...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Diamante duhovniceşti. Din omiliile lui Dimitrie Panagopoulos

Când ne rugăm în faţa lui Dumnezeu, trebuie să fim cu inima înfrântă. Noi ne înfăţişăm însă cu egoism şi cu inimile reci. Doar ne facem datoria. De exemplu, citim rugăciunile de seară, fără să plângem şi fără simţământul unei adevărate vinovăţii. Omul trebuie să fie întotdeauna cu ochii în lacrimi ...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Îngerul rugăciunii

Cuvântul înger înseamnă vestitor. Această denumire o au duhurile cele netrupeşti, pentru că ele vestesc oamenilor voia lui Dumnezeu. Îngerul este acela, pe care Domnul îl poate trimite cu o anumită misiune şi care împlineşte cu exactitate acea misiune. Îngerii locuiesc pretutindeni. Dar, mai cu sea...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Everghetinosul - Volumul IV- Cartonat

Vezi detalii
Slide background Image layer

Everghetinosul - Volumul III- Cartonat

Să nu socoți că îți e de ajuns numai citirea Evangheliei, fără citirea Sfinților Părinți! Acesta este un gând trufaș, primejdios. Mai bine să te aducă în Evanghelie Sfinții Părinți ca pe un fiu iubit, care a fost pregătit pentru aceasta prin scrierile lor. (Sfântul Ignatie Brianceaninov) Everghet...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Everghetinosul - Volumul II- Cartonat

Sa nu socotiti ca iti e de ajuns numai citirea Evangheliei, fara citirea Sfintilor Parinti! Acesta este un gand trufas, primejdios. Mai bine sa te aduca la Evanghelie Sfintii Parinti ca pe un fiu iubit, care a fost pregatit pentru aceasta prin scrierile lor. (Sfantul Ignatie Briancianinov) Ev...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Everghetinosul - Volumul I- Cartonat

Everghetinosul este o carte mare foarte din toate punctele de vedere. Cum se face că ea iese la lumină abia acum e un lucru mai presus de ştiinţa noastră. Cartea a avut cumva soarta Filocaliei: când traducătorul acesteia a avut ideea publicării ei, „distinşii” teologi de atunci s-au dat înapoi de la...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Minunatul Părinte Vitalie (Georgianul)- viața, nevoințele, harismele...

Acest om minunat ardea de iubirea lui Dumnezeu şi mai mult decât orice se străduia să-L slujească doar pe El, Căruia I se dăruise cu totul. Cu iubire plină de devotament lucra ogoarele Domnului şi cultiva vlăstarele plăpânde ale nepreţuitelor suflete omeneşti, păzindu-le de năduful amiezii cu umbr...

Vezi detalii

Amintiri din Seminarul Central Bucureşti


19.00 18.05

Autor: Crainic, Nichifor

Editura: Floare Alba de Colt

Format: 13/20

Pagini: 112

ISBN:

Seminarul Central... Școala aceasta a fost miracolul vieții mele. Eram copil când i-am văzut întâia oară vasta clădire roșie așezată pe dealul Filaretului, ca o cetate dominând Capitala, ca un avant-post al lumii rurale în năzuința de a cuceri orașul prin puterea spiritului. Tata mă adusese să văd târgul Moșilor și cum, la întoarcere spre sat, urcam pe bulevardul Maria, el înălță codia biciului spre palatul imens ce strălucea în apusul soarelui de Mai:
- Aici vreau să te dau eu la învățătură. Suntem săraci lipiți pământului, dar nu face nimic. Cine știe carte dă concurs și capătă bursă de stat.
M-am uitat după codia biciului și mi s-a făcut părul măciucă. Seminarul Central mi se părea de mii de ori mai mare decât sărmana noastră căsuță de la Bulbucata. Gândul că aș putea eu vreodată să intru în palatul acesta, mă amețea. Și-mi plăcea să cred mai degrabă că bietul tata a fost păcălit de vreun coțcar de la oraș.
Și totuși așa era să fie. În 1904, când am fost adus să-mi încerc norocul, eram unul dintre cei șapte sute cincizeci de copii concurenți adunați din Muntenia, Oltenia și Macedonia să luăm cu asalt cele 45 de locuri ale clasei întâia, dintre care numai 17 burse. Oricine își poate închipui din aceste cifre prestigiul și puterea de atracție a școlii acesteia în suflarea țărănească. Nu cred să fie alta mai populară în toată România.
Din respect pentru ea m-am încălțat întâia oară cu ghete încă de la bariera Rahovei. Numărul concurenților însă, băiețași aproape toți mai bine îmbrăcați decât mine, îmi tăia curajul. Genialul meu învățător d. Constantin Spâneșteanu, care venise să mă ocrotească până aici cu nesfârșita lui dragoste, mi-a spus atunci o vorbă, care mi s-a înfipt până la rădăcina sufletului: „N-ai nici o grijă, tu reușești sigur!” Nu-mi puteam da seama de ce eram în stare și de ceea ce nu eram, dar în cuvântul dascălului meu aveam o încrederea oarbă. La examene – nu-mi amintesc mimica nici unui profesor din comisie; ochii mi-erau țintă la dascălul meu, care mă asista. Simplele lui înclinări din cap îmi spuneau pe tăcute biruințele. Când s-au dat rezultatele generale, am avut sentimentul că nu eu am reușit, ci domnul Spâneșteanu!! Dar n-am uitat nici azi impresia de jale pe care ți-o făceau sutele de copii rămași pe dinafară. Îi revăd în amintire plângând în hohote spre poarta școlii, lângă părinții amărâți peste măsură. Ei luau, sărăcuții, din nou drumul țării, să se piardă pentru totdeauna în anonimatul rural, de unde năzuiseră să se ridice. Știam mai bine ca oricine viața cruntă la care se reîntorceau și de-aș fi avut o putere, pe toți i-aș fi oprit bursieri la Seminarul Central!
Întâia deprimare după biruință am trăit-o tot acolo. Ca să intru în viața cea nouă, îmi trebuia uniformă, cărți și o mulțime de alte lucruri. Cu lista lor în mână, m-am așezat lângă tata, răzimați de zidul cald încă de seara de toamnă. Vântul asvârlea peste noi frunze uscate din castanii bulevardului. Tata tăcea și ofta: n-avea niciun ban. Groaznică e biruința când n-ai cu ce s-o înduri! Târziu de tot: «Mi-e milă de tine – zise el – mai bine nu reușeai!» A, ce cald simțeam în spate zidul școlii și ce înghețată era mizeria din față! A doua zi tata s-a dus și-a vândut un cal din doi câți avea și singurul porc din bătătură. Dar suma tot nu se împlinea.
De unde aveam să bănuim noi atunci inima de aur a directorului Seminarului Central, părintele C. Nazarie, cu îngăduiala-i magnifică față de restriștea noastră, când a aflat-o! Și cum n-am uitat-o, n-am uitat de asemenea gestul domnului Teodor Popescu, pe-atunci pedagog al școlii, care a făcut să fiu scutit de taxele obligatorii!
Oameni buni cum am întâlnit în Seminarul Central, opt ani cât am învățat acolo, n-aveam să mai cunosc în viață. Îi revăd pe toți, directori, profesori și pedagogi...”

Vizitam expozițiile, îndeosebi pe cele de ansamblu ale Tinerimii Artistice. Dar am avut norocul să vedem, eu și colegul meu de bancă, ultima ieșire în public a lui Nicolae Grigorescu. Sălile dinspre strada Franklin ale Ateneului Român erau împodobite cu pânze de dimensiuni reduse, mai mult ciobănași și care cu boi, preferințele amatorilor de-atunci. La ora două după-amiaza, nu eram în expoziție decât noi, doi elevi, și un bătrânel mărunt de stat, cu părul scurt și cărunt, cu pașii tot așa de scurți, dar sprinteni. Trecea vioi de la tablou la tablou, rânduia etichetele cu titluri sau cu prețuri, cu gesturi de gospodar grijuliu. N-avea lavalieră, nici plete cum purtau cei de la Tinerimea Artistică. L-am recunoscut îndată după autoportretele reproduse în almanahurile Minervei. Bătrânelul cu ochi mici și vii era titanul artei românești, Nicolae Grigorescu. Ne-am făcut și mai pitici decât eram și-am început să pășim în vârful degetelor. El a continuat să-și îndrepte etichetele ca și cum nimeni n-ar fi intrat în sală. Ne-am uitat multă vreme mai mult la dânsul decât la tablouri, pe furiș ca să nu-l supărăm. Dacă Eminescu ar fi apărut în locul lui, l-am fi privit cu aceeași emoție religioasă. Era omul prin paleta căruia s-a exprimat țara românească cu fetele ei fragede ca floarea mărului, cu ciobanii tineri care, din vârful plaiului, își aruncă nostalgiile în nemărginirea albastră, cu carele ce se întorc domol de la muncă învăluite în praf, cu turmele de oi, cu plăvanii monumentali, cu vițelușii ale căror boturi umede și ochi catifelați nu se mai întâlnesc în nicio galerie de artă din Europa, cu mestecenii sensibili ca un suflet care ascultă doina, cu caii călărașilor din posturile de veghe, cu soldații în iureș la Smârdan, care au făcut gloria patriei. În opera lui s-a esențializat România, popor, faună, floră și strădanie de afirmare. Nicolae Grigorescu e un Rubens românesc fără brutalitate carnală, dar cu viziune de mare poet. În anul acela 1907, vara, a închis ochii la Câmpina, purtat la groapă în car cu boi, așa cum a dorit. Tot atunci și tot acolo a murit „magul” Bogdan Petriceicu Hașdeu, marele învățat, răpit în enigma spiritismului de pierderea copilei sale Iulia...”

Academicianul NICHIFOR CRAINIC (1889-1972)


Comentarii clienti: