Slide background Image layer

Îngerul în trup. Sfântul Macarie cel Mare, Egipteanul

Creştinii ştiu că sufletul este mai de cinste decât toate cele create, pentru că doar omul a fost creat „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. Ia seama cât de mare este cerul şi pământul, şi cât de mari şi slăvite sunt creaturile care se găsesc deasupra acestora! Omul însă este mai cinstit decât ...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Realităţi pe care nu trebuie să le uităm

Realitati pe care nu trebuie să le uităm: ispitele, păcatele noastre, vicleniile demonilor, amintirea morţii, pocăinţa noastră, mântuirea noastră, judecata, veşnicia *** Cercetând Sfânta Scriptură vedem că se vorbeşte foarte mult despre diavol şi despre lucrarea lui, ca şi despre Hristos şi lu...

Vezi detalii
Slide background Image layer

In pragul bisericii. Întrebări şi răspunsuri

În această carte sunt adunate întrebări, care îi apar cel mai des omului în calea către Biserică. La aceste întrebări răspunde un propovăduitor şi publicist contemporan, ieromonahul Macarie (Marchiş). Odată părintele Macarie a fost întrebat: De ce există în Biserica Ortodoxă atâtea lucruri inutile, ...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Calea familiei

Familia este o minune imposibil de explicat, deşi se fac o mulţime de încercări în acest sens. Gândiţi-vă: doi oameni necunoscuţi, străini unul celuilalt, absolut diferiţi – bărbat şi femeie – se întâlnesc, comunică o vreme oarecare, apoi încep să trăiască împreună, să doarmă împreună, să nască copi...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Mamele eroine ale Sfinţilor Trei Ierarhi

Emilia, Nona şi Antuza au fost cele trei mame eroine care prin viaţa lor s-au învrednicit de bucuria de a fi trecute în rândul sfinţilor. Acestea au primit cununa cea neveştejită a slavei veşnice, dar şi laudele, cinstirea şi recunoştinţa creştinilor, pentru că familiile lor au dat mulţi sfinţi Bise...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Părintele Paisie Aghioritul. Biografie povestita pentru copii

Are Dumnezeu transmisioniști? Părintele Paisie ne-a încredinţat că are! Sunt monahii, care trimit prin rugăciunile lor mesaje la Dumnezeu, dar şi mesaje de la Dumnezeu către oameni. Unul din aceşti transmisioniști este şi Părintele Paisie. Viaţa lui plină de nevoinţe ascetice, iubire înflăcă...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Problemele căsniciei. Sfaturi pentru o convieţuire armonioasă

- Părinte, o să mă credeţi? - Spune! - Eram la lucru, frântă, eram plictisită că trăiesc şi aveam o uşoară depresie pentru toate cele ce se întâmplă în viaţa mea. - Şi? - Şi mi-a telefonat soţul meu şi mi-a spus doar: "Bună ziua, iubita mea dulce!". Şi toate s-au schimbat. Am înviat! Din aceste ...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Cuvânt la Nașterea Preasfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoar...

Bucură-te, sălăşluirea lui Dumnezeu, ce ai cuprins în pântece pe Cel necuprins întru toate, în mâna Căruia sunt toate şi însăţi tu eşti în mâinile Lui. Şi graiul este de necuprins cu mintea, şi gândul, de neînţeles. Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, singura roabă a Fiului său şi îndoită în fire, pentru...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Educarea copilului întru credință Vol II. Probleme dificile de educați...

Inima copilului ar trebui să fie deschisă pentru Dumnezeu mai mult decât inima adultului. Însă în viaţa reală părinţii atenţi se confruntă de obicei cu nişte fapte triste. Spun „atenţi”, pentru că adesea aceste probleme pur şi simplu rămân neobservate, cu mirare fiind văzut abia rezultatul – lipsa d...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Noul Mucenic Hariton de la Mănăstirea Ţrna Reka. Viata si marturii

(…) Sufletul curat şi neîntinat al Noului Mucenic Hariton şi-a luat zborul în lăcaşurile cereşti ale Domnului său, pe Care L-a iubit şi pentru Care atât de mult a pătimit. Războiul a fost câştigat, alergarea a fost săvârşită, credinţa păzită, iar pe biruitor îl aştepta în Ceruri cununa dreptăţii (cf...

Vezi detalii

Pasărea fericirii


36.00 32.4

Autor: Vacariu, Dumitru

Editura: Doxologia

Format: 17/24

Pagini: 242

ISBN:

Este cu totul reconfortant să scrii despre o antologie de autor – poezie, proză – de azi şi, încă mai mult, subintitulată „literatură pentru copii”, în legătură cu o parabolă a lui E. Lovinescu de acum o sută şi mai bine de ani; pe scurt, Dumitru Vacariu de azi umblă după pasărea albastră, de ieri, a lui E. Lovinescu. Iată. Într-un text publicat în „Falanga Literară”, în 1910, „seninul” critic scria despre destinul pe care ursitoarea „bătrână şi gârbovită de vreme” i-l prezice lui Cătălin: „Lumea întreagă va sta la picioarele tale; firea îşi va dişterne pentru tine toate farmecele ei. Dar tocmai din uşurinţa cu care îţi vor fi la îndemână, să izvorască nemulţumirea; să doreşti deci ceea ce e departe şi nu se poate avea cu uşurinţă; să n-ai odihnă până nu-i prinde şi îmblânzi pasărea rară, pe care nimeni n-a prins-o până acum: pasărea albastră”. Iată acum şi referinţa parabolei: „Ceva din sufletul lui Cătălin avem cu toţii... O zână răutăcioasă ne-a sădit în suflet o năzuinţă către lucruri care nu sunt, făcându-ne să trecem cu nepăsare pe lângă ceea ce ar trebui să facă fericirea şi frumuseţea acestei lumi. Nu ascultăm la glasul privighetorii pentru că ne gândim la pasărea albastră”. Critica lui E. Lovinescu este o continuă căutare a păsării albastre a literaturii. Nu altfel trebuie interpretată, de pildă, această mărturisire pe care criticul o face Elenei Farago, într-o scrisoare din 13 septembrie 1910: „Şi mă gândesc ce lesne aş putea face literatură de imaginaţie, nuvele sau chiar romane! Situaţia mă obligă să descopăr cadavre uitate de ani, şi pentru a afla o dată de nici o importanţă să-mi pierd ziua întreagă. Tristă soartă. Dacă aş fi un simplu buchinist ar mai merge, dar simt în mine seva unei imaginaţii destul de robuste care cere drept la viaţă, şi n-o pot satisface”.

Scriitorul Dumitru Vacariu caută pasărea albastră a literaturii, activând ca muzeograf şi însoţindu‑şi biografia cu înfiinţarea muzeelor literare ieşene şi rostuind Muzeul Literaturii Române din Iaşi cu o muncă impresionantă, alături de alţi colegi. Din această perioadă remarcăm: Dincolo de poveste (1979), Bărzăunul şi restul lumii (1984), Vornicul Ţării de Sus (1984; 2010), Poteci fără întoarcere (1987), Comoara (1988), Aventură dincolo de timp (1990), În căutarea Scufiţei Roşii (2005). Aceasta este aşa-zisa „literatură pentru copii şi tineret”, excelând în ceea ce s-au numit „povestiri istorice”, dar Dumitru Vacariu se distinge, printre prozatorii contemporani, printr-o serie de romane şi povestiri – Ochii viperei (1995), Praznicul orbilor (2000), Casa cu iederă (2000), Porumbeii albaştri (2003), Fiul Meu. Parabola apocalipsei roşii (2006), Mărturii din viaţa de apoi (2010) -, unde scrie una dintre cele mai tulburătoare autobiografii literare din câte se pot citi în stricta noastră actualitate; ultima carte din seria amintită, Mărturii din viaţa de apoi, se adresează, deopotrivă, celor mari şi celor mici, pentru că, iată, mărturiile din viaţa de apoi sunt de dincolo de bine şi de dincoace de rău; din Rai şi din Iad adică, pe unde, după „fericirea de a muri”, personajul‑narator hălăduieşte călăuzit de Părintele Arsenie Papacioc, tovarăşul din temniţele pământene.

O întreagă literatură, de la Goethe, cel din Poezie şi adevăr, la N. Iorga din Orizonturile mele. O viaţă de om aşa cum a fost, de la Ion Creangă din Amintiri... la Lucian Blaga din Hronicul şi cântecul vârstelor, Marin Preda din Viaţa ca o pradă şi Octavian Paler din Viaţa ca o coridă, stă sub semnul figurii retorice pe care Pierre Fontanier a numit-o hipotipoză; iată ce spune părintele retoricii moderne pentru texte poetice sau în proză scrise de autori precum Dumitru Vacariu: „Hipotipoza zugrăveşte lucrurile într-un mod atât de viu şi de energic, încât ni le expune, într-un fel, privirii şi face dintr-o povestire sau o descriere, o imagine, un tablou sau chiar o scenă animată”. În perspectiva valorii estetice, literatura „pentru copii” a lui Dumitru Vacariu este peste aceea a lui Emil Gîrleanu şi Elena Farago, George Topîrceanu şi Otilia Cazimir.

Proza din această antologie reface puntea cu „literatura pentru copii şi tineret”, excelând în ceea ce s-au numit „povestiri istorice”, din volume precum Dincolo de poveste, Bărzăunul şi restul lumii, Vornicul Ţării de Sus, Poteci fără întoarcere, Comoara, Aventură dincolo de timp, În căutarea Scufiţei Roşii. Ceea ce face acum Dumitru Vacariu e să dea rost unui dor de poveste care traduce, altfel, o celebră sintagmă a lui Mircea Eliade din anii ’70: despre nevoia de poveste scria atunci ilustrul istoric al religiilor. Boldur, „fiul unui crai vestit dintr-o ţară îndepărtată”, Doina, Ştefana, Cristina, Maria din „legenda celei mai frumoase icoane”, Virgil Năsturel, Păun şi Lebăda, cucul, ciocănitoarea, privighetoarea, rândunica, ciocârlia şi vrabia, Prinţul Cerb, fiul lui Verde Împărat, Ancuţa, Mioara şi Mihai, păpuşile şi şoriceii, Onuţa şi sabia sa, Călin care descoperă „potecile dorului”, Moş Ispravă, Mitel sunt din basm şi legendă. Dar, într-o crudă autobiografie, în Fiul Meu. Parabola apocalipsei roşii şi Mărturii din viaţa de apoi, Dumitru Vacariu scrie despre copilul rătăcit în veacul apocalipsei roşii; acesta trăieşte luând distanţă faţă de prezentul precar şi supravieţuieşte într-un Rai imaginat din suma tuturor amintirilor; el vine din şi se petrece în basmele şi legendele lui Boldur, Ancuţa, Prinţul Cerb…


Comentarii clienti: