Slide background Image layer

Am vorbit cu Sfântul Nectarie...Mărturii autentice

Am redat mai multe mărturii despre Sfântul Nectarie şi mănăstirea acestuia, mărturiile autentice ale altor persoane, dintre care unele au trăit lângă Sfântul în mănăstirea lui, alţii l-au cunoscut în Eghina sau altundeva, alţii au auzit relatări despre el. Toate aceste mărturii încearcă să schiţeze ...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Povețe pentru monahi

Frate, ai venit la mănăstire ca să te mântuieşti, nu ca să îţi pierzi mântuirea; să munceşti, nu să trândăveşti. Ia aminte la acestea, iubite monah! Le ai pe toate de-a gata: hrana, îmbrăcămintea, casa şi pe celelalte. Nu plăteşti chirie sau alte cheltuieli. Ce îţi mai rămâne, decât să te îngrijeşti...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Au fost și ei cândva copii- Sfântul Iacov Tsalikis

Sfintii nostri, precum și marii părinți și asceți ai nostri au fost si ei candva copii! Pentru micul Iacov cele de pe pământ si cele din ceruri au devenit una. Si semăna acum cu acele păsări de toamnă, pe care le vezi intr-o clipa zburând cu aripile deschise în imbrățișarea cerului, iar în clipa ur...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Despre neprihănire putere – frumuseţe

Neprihănirea este frumuseţea mistică a sufletului, care se răsfrânge pe chip, în purtare, în vorbe, în întreaga bună creştere a tânărului şi a tinerei. La tinerii şi tinerele care sunt feciorelnici poţi vedea prospeţime şi frumuseţe pe chipul lor; strălucire în ochii care sunt oglinda sufletului, l...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Calea mântuitoare

În Biserică se află hrana adevărată a sufletelor noastre: Cuvântul lui Dumnezeu, Tainele, slujbele dumnezeieşti sau lecturile, cântările, ritualurile sfinte care ne hrănesc mintea şi inima. Mergeţi mai des şi împărtăşiţi-vă cu mintea, inima şi buzele voastre de nestricăciune. În lume, vă hrăniţi me...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Îngerul în trup. Sfântul Macarie cel Mare, Egipteanul

Creştinii ştiu că sufletul este mai de cinste decât toate cele create, pentru că doar omul a fost creat „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. Ia seama cât de mare este cerul şi pământul, şi cât de mari şi slăvite sunt creaturile care se găsesc deasupra acestora! Omul însă este mai cinstit decât ...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Realităţi pe care nu trebuie să le uităm

Realitati pe care nu trebuie să le uităm: ispitele, păcatele noastre, vicleniile demonilor, amintirea morţii, pocăinţa noastră, mântuirea noastră, judecata, veşnicia *** Cercetând Sfânta Scriptură vedem că se vorbeşte foarte mult despre diavol şi despre lucrarea lui, ca şi despre Hristos şi lu...

Vezi detalii
Slide background Image layer

In pragul bisericii. Întrebări şi răspunsuri

În această carte sunt adunate întrebări, care îi apar cel mai des omului în calea către Biserică. La aceste întrebări răspunde un propovăduitor şi publicist contemporan, ieromonahul Macarie (Marchiş). Odată părintele Macarie a fost întrebat: De ce există în Biserica Ortodoxă atâtea lucruri inutile, ...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Calea familiei

Familia este o minune imposibil de explicat, deşi se fac o mulţime de încercări în acest sens. Gândiţi-vă: doi oameni necunoscuţi, străini unul celuilalt, absolut diferiţi – bărbat şi femeie – se întâlnesc, comunică o vreme oarecare, apoi încep să trăiască împreună, să doarmă împreună, să nască copi...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Mamele eroine ale Sfinţilor Trei Ierarhi

Emilia, Nona şi Antuza au fost cele trei mame eroine care prin viaţa lor s-au învrednicit de bucuria de a fi trecute în rândul sfinţilor. Acestea au primit cununa cea neveştejită a slavei veşnice, dar şi laudele, cinstirea şi recunoştinţa creştinilor, pentru că familiile lor au dat mulţi sfinţi Bise...

Vezi detalii

Mica Pravilioara cu scris mare (imbracata in piele)


220.00 198

Autor: ***

Editura: Agapis

Format: 0/0

Pagini: 0

ISBN: -

Precuvântare la Mica Prăvilioară

Dumnezeieştile Scripturi şi Sfânta Tradiţie ne spun că, Atotputernicul şi Atotţiitorul Dumnezeu, Cel preaslăvit în trei Feţe; Tatăl Fiul şi Duhul Sfânt, a făcut toate făpturile nevăzute şi cele văzute din ceea ce nu a fost. Dumnezeu a fost şi este neîncetat lăudat şi preaslăvit de oştirile îngereşti în ceruri şi de oameni pe pământ: „Când a întemeiat Dumnezeu pământul, stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi toţi fiii (îngerii) lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie“.
Aşadar, precum Îngerii şi Sfinţii îl laudă şi-L preaslăvesc neîncetat pe Dumnezeu în ceruri, tot astfel suntem datori şi noi oamenii a-L lăuda şi a-L preaslăvi pe pământ. Omul este cea mai aleasă zidire, coroana tuturor făpturilor ieşite din mâna lui Dumnezeu. El este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, zidire aleasă, înzestrată cu voce cuvântătoare, judecată luminată şi înţelepciune prevăzătoare. Deci, tot omul este dator a urma îngerilor şi Sfinţilor din ceruri, adică; a se ruga, a lăuda, a preaslăvi neîncetat pe Ziditorul său şi a sta în strânsă legătură cu vistieria vieţii și a înţelepciunii Sale luminate, cu Făcătorul, protectorul, Jude­cătorul şi răsplătitorul său. În viaţa noastră întâmpinăm felurite obstacole şi greutăţi, ne simţim învăluiţi, apăsaţi, presaţi de o mulţime de nevoi, necazuri, ba chiar şi de primejdii de moarte. Acestea toate sunt slobozite adeseori de Dumnezeu asupra noastră, fie ca să ne curăţim de păcate, fie spre a ne încerca credinţa, încrederea şi dragostea faţă de El. În asemenea strâmtorări, omul găseşte îndemnul: „Cheamă-Mă pe mine în ziua necazului tău şi Eu te voi scoate şi tu Mă vei preaslăvi”.

Proorocul şi împăratul David, rugându-se neîncetat, zicea: „Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua şi noaptea am strigat îna­intea Ta, să intre rugăciunea mea înaintea Ta, pleacă urechea Ta spre ruga mea…“. „Laudă Suflete al meu pe Domnul, lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea, voi cânta Dumnezeului meu până ce voi fi…“. Astfel, prin rugăciuni, lau­de şi psalmi, el mulţumea lui Dumnezeu cu smerenie şi bucurie pentru toate binefacerile Lui.

Aşa au făcut toţi drepţii, patriarhii, proorocii şi credincioşii Vechiului Testament; aşa trebuie să facem şi noi. În viaţa creş­tinilor apostolici şi patristici, îndeletnicirea de căpetenie era rugăciunea, urmând îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Neîncetat vă rugaţi“, precum şi porunca Domnului nostru Iisus Hristos din Sfânta Evanghelie. Ei se rugau zilnic în sobor, având încredin­ţarea că, atunci când erau mai mulţi creştini adu­naţi şi uniţi în rugăciune, pentru a cere de la Dumnezeu aceleaşi daruri cereşti, cu atât ei se simţeau mai împuterniciţi în a dobândi ceea ce cereau, după cuvântul Dom­nului: „Dacă doi dintre voi se vor uni pe pământ pentru tot lucrul ce vor cere, va fi lor de la Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor“. Urmând predaniilor apostolice Sf. Ignatie sfătuia pe Sf. Policarp ca, adunările să fie dese şi îl îndemna a căuta într-însele pe fiecare credincios după numele său. În scopul acesta se citea pomelnicul viilor, după care se făcea observarea celor prezenţi şi absenţi. Participarea păstorilor la rugăciunea obştească era obligatorie, fiindcă dădea mai mult îndemn şi putere rugăciunilor, pildă de credinţă vie, nădejde tare, dragoste înflăcărată şi smerenie.

Rugăciunile, adică Laudele bisericeşti, în primele secole ale Bisericii Creştine, se săvârșeau după rânduială în public, în biserică. La aceste Laude lua parte întreaga comunitate creştină; clerul şi poporul. Ei participau la aceste slujbe Dumnezeieşti cu credinţă şi cu dragoste înflăcărată către Dumnezeu. Aici primeau îndemnuri din par­tea superiorilor Bisericii, cum găsim în Constituţiile Apostolice: „Când înveţi, o episcope, porunceşte şi învaţă pe popor, ca el în fiecare zi, dimineaţa şi seara, să vină la biserică. Nimeni să nu lipsească, ci ne­contenit să se adune…“. Aceasta nu se zicea numai pentru Preoţi, ci şi pentru fiecare creştin, precum zice Domnul: „Cine nu este cu Mine, împotriva mea este şi cine nu adună cu Mine, risipeşte“. Fericitul Augusta îndeamnă pe creştini ca, ziua să ia parte la toate slujbele bisericii, zicând; „Sculaţi-vă de dimineaţă; veniţi mai înainte de toate la veghere. Nimeni să nu se retragă de la serviciul Sfânt, numai acei pe care i-ar reţine boala, binele public sau oarecare mare necesitate“. Apologetul Tertulian (†240 d. Hs.) sfătuieşte pe creştini, zicând; „Dacă tu ziua nu poţi să iei parte la adunări (slujbele bisericii) atunci ai noaptea“. Rugăciunile publice erau: Cele de dimi­neaţă (Miezonoptica, Utrenia cu Ora I-a, Ora a III-a, Ora a VI-a cu Sfânta Liturghie sau, în lipsa ei, Obedniţa). Cele de seara (Ora a IX-a, Vecernia şi Pavecerniţa). Cele patru Laude care se făceau dimineaţa erau aşezate în locul jertfelor celor de dimineaţă, din Legea Veche. Acestea sunt cele mai stră­lucite Slujbe Dumnezeieşti, precum se vede din: înveșmântări, pomeniri, luminări, candele şi tămâieri, etc. Ora a IX-a, Vecernia şi Pavecerniţa, sunt aşezate a se face seara, pentru a sfinţi începutul nopţii. Ea se mai numea şi slujba lumânărilor, pentru că atunci era vremea când se aprindeau în Cortul şi Templul Sfânt, din Vechiul Testa­ment luminile, iar noi în acest timp, facem pomenire despre lumină, cântând: „Lumină lină“ ş.c.l. După această slujbă, îşi dă fiecare sărutarea sfântă, iertăciunea, care se face în timpul slujbei Pavecerniţei şi păstrează în sine acea amintire.

„Vremile rânduite şi rugăciunile – zice Simeon Tesaloniceanul – sunt în număr de şapte, după numărul Darurilor Duhului, căci şi Sfintele Rugăciuni sunt prin Duhul. Acestea sunt; Miezul nopţii, dimineaţa cu Întâiul ceas, al Treilea ceas, al Șaselea ceas, al Nouălea ceas, seara şi după ce înserează. Pentru acestea, David Proorocul, zice: „De şapte ori pe zi Te-am lăudat“ şi pentru fiecare vreme vorbeşte, zicând: „La miezul nopţii m-am sculat…“ şi, „Dumnezeule, Dumnezeul meu, către tine mânec“ şi, „Dimineaţa vei auzi glasul meu, dimineaţa voi sta înaintea Ta şi mă vei vedea“. Pentru al Treilea ceas, al Șaselea ceas şi Vecernie, zice: „Seara şi dimineaţa şi amiază-zi voi spune şi voi vesti şi va auzi glasul meu“, Iar după înse­rare zice: „Spăla-voi în toate nopţile patul meu, cu lacrimile mele voi uda aşternutul meu“.

Creştinii care nu puteau lua parte la slujbele publice în Sfânta Biserică, d.p.: bolnavii, călătorii, cei închişi în temniţă, cei de prin munţi şi pustii, ş.a., se adunau deo­parte, câţi puteau şi se rugau. Chiar şi cei care erau singuri nu se leneveau a se ruga la ceasurile rânduite. Ei se îndemnau a zice „Simbolul Credinţei“ la miezul nopţii, la amiază, seara în toate împrejurările, la felurite tre­buinţe şi primejdii.

Unii creştini, mai înflăcăraţi, se aşezau seara la asfinţitul soarelui, la rugăciune, cu mâinile întinse cruciş – ca și Moise în munte – și se rugau aşa toată noaptea, până dimineaţa, când le răsărea soarele în faţă.

Prin cetirea cu credinţă fierbinte, a celor şapte laude şi a altor rugăciuni, s-au în­flăcărat primii creştini, dând o mulţime de mucenici şi de mărturisitori, cari acum şi în veşnicie strălucesc ca soarele în îm­părăţia cerească şi se veselesc dimpreună cu oştile îngereşti, înaintea lui Dumnezeu. Acestea făcute în Duh şi adevăr, a salvat, salvează şi va salva întotdeauna, din fe­lurite primejdii, pe cei ce le rostesc cu atenţie şi credinţă fierbinte.

Fiecare creştin care nu poate lua parte la serviciul divin public, care se face în Sf. Biserică, este dator a-şi face pravila acolo unde se găseşte. Aceasta o arată Dumnezeieștile Scripturi, aşezămintele apostolice şi Sf. Părinţi. Privitor la aceasta să ascultăm pe Sf. Ioan Hrisostom, care învaţă pe toţi a-şi face pravila sa, zi­când: „Noaptea nu este făcută numai pentru aceea ca noi să dormim în de­cursul ei şi să ne lenevim. Aceasta o mărturisesc meseriaşii, călătorii pe uscat şi pe ape, neguţătorii ş. a. Biserica lui Dumnezeu se deşteaptă la miezul nopţii. Pentru aceia ridică-te şi tu, priveşte mul­ţimea stelelor şi admiră întocmirea cea minunată a lumii… Pleacă-ţi genunchii jos la pământ, suspină, roagă-te… Casa ta, în care se află bărbaţi şi femei, să fie o biserică… Dacă ai fii deşteaptă-i şi pe dânşii şi astfel să fie casa ta în tot chi­pul şi noaptea o biserică. Copiii fiind fragezi, tineri şi neputând suporta veghe­rea, atunci pune-i să rostească aceasta sau acea rugăciune și apoi lasă-i ca iarăşi să se predea repausului…“.

Aceste mărturii cred că sunt îndeajuns pentru a face pe fiecare creştin să cu­noască, cum că este dator a lua parte zilnic, la citirea celor şapte Laude, în sfânta bise­rică, ori de este împiedicat de oarecare împrejurări să şi le citească acolo unde se află mai mulţi, ori singur, cum poate.

În vremile noastre vedem că în multe sfinte biserici nu se mai poate face slujba zilnic, cum se făcea mai înainte. Care-i cauza? Pe atunci erau mai mulţi Preoţi la o Biserică, aşa că puteau sluji pe rând. În satul meu natal, Buneşti-Argeş, îmi spunea tatăl meu că au fost 5 Preoţi şi 7 Diaconi. Astăzi sunt mai multe bise­rici la un singur Preot. Astfel, creştinii nu pot lua parte la slujba Bisericii în zilele lucrătoare, ca şi creştinii apostolici şi pa­tristici, ba uneori nici în sărbători, fiindcă Preotul cu mai multe biserici slujeşte la una şi celelalte rămân închise în acea Duminică sau sărbătoare. În oraşe, la Patriarhii, Mitropolii, Episcopii şi la Sf. Mănăstiri şi Schituri, iarăşi s-a observat că lumea nu ia parte la Dumnezeieștile slujbe din diferite împrejurări, motive, între care adeseori îşi are locul de frunte şi indiferentismul religios.

Cauzele acestea, care ne-au depărtat de rugăciunile, slujbele şi învăţăturile zilnice ale Sfintei Biserici, ne-au sărăcit mintea şi sufletul poporului creştinesc de bogăţia înţelepciunii şi înţelegerii, pe care primii creştini le aveau în cunoaşterea bisericii, obiectelor şi a slujbelor ei sfinte. Pe atunci chiar şi copiii cunoşteau pe de rost Dumnezeieștile slujbe care se oficiază de sfinţiţii liturghisitori în sfânta biserică. Astfel, unii din copiii acelor buni și conştienţi creştini, pe când se jucau, ori când păşteau vitele, imitau pe Preoţii Bisericii, în felurite slujbe, făcând chiar și Dumnezeiasca Liturghie, hirotonii şi botezuri. Astăzi însă, observam cu durere că, majoritatea creştinilor nu cunosc Dumnezeieștile slujbe, nu ştiu însemnătatea lor minunată, ba chiar nici a se ruga lui Dumnezeu, după rânduiala creștinească.

Feluritele neorânduieli care se fac de unii creştini în sfintele biserici, în timpul Dumnezeieştilor Slujbe, m-au revoltat adeseori şi m-au silit a mă ridica contra lor, prin cuvânt şi scris, uneori chiar cu asprime. Astfel, unele cărţi scoase de mine în primul deceniu a Preoţiei mele d. p.: „Creştini ori păgâni?“ „Lupta împotriva lui Satan“ ş. a. au fost criticate de unii din fraţii Preoţi şi de alţi cititori, zicând că sunt prea aspre, prea tăioase, etc. Aceasta m-a făcut să mă interesez mai de aproape, să văd de care parte ar fi vina. Cercetând, am observat cu durere că, majoritatea creştinilor, din toate ramurile societăţii, unii chiar cărturari, nu cunosc bogăţia ce o avem noi în Sf. Biserică Ortodoxă? „În Biserica Domnului toate câte sunt grăiesc mărirea lui Dumnezeu“.

Am văzut că majoritatea creştinilor noş­tri, nu cunosc bogăţia duhovnicească şi însemnătatea bisericii, a obiectelor, înveşmântărilor, mişcărilor şi slujbelor ei, aşa cum nu cunoşteau mulţi din strămoşii noştri, slujbele Dumnezeiești care se fă­ceau de preoţi în biserică, în limba sla­vonă şi greacă. Strămoşii noştri auzeau, dar nu înţelegeau; iar azi, mulţi din creştinii noştri văd, aud, dar nu înţe­leg slujbele Dumnezeiești. Aici constatăm cu durere, împlinindu-se cuvintele proorociei lui Isaia, citate de Mântuitorul în Sf. Evanghelie, zicând: „Se împlineşte întru dânşii proorocia lui Isaia, care zice: Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi privind veţi privi cu ochii voştri şi nu veţi vedea. Că s-a împietrit inima acestui popor, au ajuns tari de urechi şi şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec pe ei. Însă, fericiţi sunt ochii voştri şi ure­chile voastre că văd şi aud. Amin grăiesc vouă, că mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce vedeţi voi şi n-au văzut şi să audă cele ce auziţi voi şi n-au auzit“. Aceste cuvinte s-au potrivit în toate vremurile şi se potrivesc şi azi, la unii ce fac parte din adunarea creştinilor. O! de ar fi numărul acestor necunoscători cât mai mic!

În dorinţa apropierii credincioşilor noş­tri de Dumnezeu şi a dobândirii acestei fericiri vremelnice şi veşnice; am adunat materialul acesta în anii Preoţiei mele şi am dat la lumină o carte mare în 4 vo­lume, în care se cuprind: „Curtea şi Bi­serica Domnului cu obiectele lor; „Credinţa, Nădejdea şi Dragostea“; „Cele 7 Laude“; şi „Dumnezeiasca Liturghie“ cu însemnătatea lor, în lumina Dumnezeieștilor Scripturi şi a Sf. Tradiţii. Cartea are 2928 pagini şi este ilustrată cu o mulţime de istorioare religioase şi clișee grăitoare, care dau ajutor cititorilor ei, a-şi îmbo­găţi mai cu înlesnire vistieria cunoştin­ţelor lor, astfel încât să poată şi ei a scoate dintr-însa noi şi vechi, după proo­rocia Mântuitorului.

Observând această lipsă provocatoare de o cumplită foame, sete şi golătate su­fletească, în mijlocul neamului nostru, am socotit de bine a umple acest gol câtuși de cât, pe unde se va putea. În acest scop am alcătuit şi această „Mică Prăvilioară“ pentru folosul sufletesc al fiecărui creştin, care din diferite împrejurări nu poate lua parte la slujbă în sfintele biserici, acolo unde se fac. Cărticica am făcut-o mică, îndemănatecă şi uşoară de purtat. Într-însa am pus cele şapte Laude pres­curtate, pentru a putea fi cetite cu înles­nire chiar şi de cei mai slabi creştini. Fie­care creştin, care vrea să se izbăvească de ispitele diavolilor, de turburări, de pri­mejdii grele, şi să dobândească fericirea în parte, aici, şi deplină, în veşnicie, ori când nu poate lua parte la slujba celor 7 Laude din Sf. Biserică, să se roage du­pă dânsa ori în ce loc s-ar afla: la me­serie, la arat, săpat, semănat, prăşit, se­cerat, cosit, cules, la păscut vitele, la tăiat, adunat şi cărat lemne din pădure, în că­lătorii, în orice vreme şi în orice loc.

Spre edificarea iubiţilor noştri creştini, arătăm prin note instructive, însemnătatea pe scurt a fiecărei laude în parte. Milos­tivul Dumnezeu, Care a dat înţelepciune aleşilor Săi din Vechiul şi Noul Testament, Care dă înţelepciune în toate vremurile celor ce cer de la El cu credinţă, să ajute pe toţi acei credincioşi creştini a-şi înde­plini cu credinţă vie, nădejde puternică şi dragoste înflăcărată, toată pravila rugăciunilor sfinte şi datoriile lor creştineşti. Rog pe fiecare credincios creştin ca, în timpul când îşi va înălţa rugăciunile sale la ceruri, însoţite de mireasma tămâii sfinţită de Preot, ori în lipsa acesteia şi numai de mireasma dragostei sfinte, să se roage fierbinte Milostivului Dumnezeu ca să-mi dea şi mie iertare păcatelor, ajutor de sus şi puteri înmulţite, pentru a duce la bună desăvârşire lucrarea cea bună pe care am început-o în numele Lui, spre binele obştesc, slava lui Dumnezeu şi dobândirea moștenirii şi fericirii veşni­ce în Dumnezeiasca Sa Împărăţie.

Cu acestea, închei precuvântarea aces­tei Mici Prăvilioare, cu rugăciunea, pe ca­re cu umilinţă, credinţă, nădejde şi dra­goste sfântă, o înalţ Milostivului Dumne­zeu, pentru toţi şi pentru toate, care fac parte din Biserica Luptătoare, zicând. „Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi şi ne binecuvintează, luminează Faţa Ta peste noi şi ne miluiește.

Darul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împăr­tăşirea Duhului Sfânt, să fie cu noi cu toţi. Amin (1 Cor. 13, 1-4).



Praznicul Învierii Domnului nostru

Iisus Hristos 2, 3 şi 4 Mai 1937.

Cei mai mic intre Iereii-Monahi

NICODIM MĂNDIŢĂ Protosinghel


Comentarii clienti: