Slide background Image layer

Filocalia de la Optina - Vol.II

Citirea din Sfinţii Părinţi ne ajută să ne vedem păcatele şi neajunsurile sufleteşti. Cuviosul Macarie de la Optina ne sfătuieşte: „Citiţi cărţile Părinţilor şi studiaţi învăţătura lor; aceasta ne va fi de folos pentru cunoaşterea neputinţei noastre şi pentru dobândirea smereniei, răbdării şi dragos...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Filocalia de la Optina - Vol.I

Cuviosii stareti de la Optina au ajuns sa fie pentru Rusia adevarati luminatori ai credintei vii. Puterea harului dumnezeiesc, care a umplut de bucurie si dragoste inimile staretilor, i-a facut tamaduitori ai sufletelor omenesti. Lucrul de capatai pentru ei era mantuirea acelui suflet care li se inc...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Despre rugăciune. Tâlcuire la Avva Evagrie- Brosată

"Pentru ca rugăciunea să fie adevărată și să se înalțe la cer, trebuie să fie dăruită de Dumnezeu, adică să fie o rugăciune a Duhului, să coboare de la Însuși Dumnezeu, să o recunoască Dumnezeu ca pe ceva al Său. Prin adevărata rugăciune omul se umple de Dumnezeu și reușește nu numai simpla unitate ...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Frumusețea sfinților. O istorie a literaturii române ce nu se învață l...

Pierdem o bună parte din respectul de sine din momentul în care creştem într-o familie în care părinţii nu ne spun care este identitatea noastră culturală, dar şi din momentul în care, trecând prin anii de şcoală, profesorii nu ne spun în ce constă frumuseţea literaturii noastre. Cu acest handicap ...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Ce cere Dumnezeu de la fiecare dintre noi

Voia lui Dumnezeu ... este una singura: mantuirea tuturor oamenilor. De aceea a si venit pe pamant ca Dumnezeu- om, pentru a ne arata modul de realizare al acestei voi izbavitoare, prin iubirea jertfitoare pe care ne-a invatat-o prin jertfa si cuvantul Sau. Pe temelia acestei iubiri predate de Dumne...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Părintele Fotie (1933-2013)

Omul are posibilitatea să se facă plăcut lui Dumnezeu în orice condiţii. Totuşi, frumuseţea şi liniştea naturii din Sfântul Munte, care s-a sfinţit prin asceza şi slujbele atâtor chipuri sfinte de-a lungul secolelor, constituie un factor deosebit de ajutător pentru pocăinţă şi sporire duhovnicească....

Vezi detalii
Slide background Image layer

Bărbatul și femeia. Întrebări și răspunsuri

Îndrăgostirea este o boală,o stare bolnăvicioasă. Pe această temă s-a vorbit și s-a scris, pesemne, mai mult decât pe oricare alta. Dar foarte important este totodată să înțelegem că îndrăgostirea în sinea ei poate fi și neînsoțită de atracția bărbatului către femeie și a femeii către bărbat, de ins...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Moartea şi viaţa de dincolo de mormânt

Taina morţii şi viaţa de dincolo de mormânt l-au preocupat întotdeauna pe om. Apostolul Pavel ne descoperă că „este rânduit oamenilor ca o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9, 27). Moartea este despărţirea sufletului de trup şi este ceva inevitabil pentru fiecare om. Iar evenime...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Despre rugăciune. Tâlcuire la Avva Evagrie- Cartonată

"Pentru ca rugăciunea să fie adevărată și să se înalțe la cer, trebuie să fie dăruită de Dumnezeu, adică să fie o rugăciune a Duhului, să coboare de la Însuși Dumnezeu, să o recunoască Dumnezeu ca pe ceva al Său. Prin adevărata rugăciune omul se umple de Dumnezeu și reușește nu numai simpla unitate ...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Scrisori de la un Sfant - Povete si sfaturi duhovnicesti

Comparativ cu alte scrieri ale Sfantului Nectarie, scrisorile pastreaza , cum este firesc o simplitate si o particularitate ale unui om foarte experimentat in viata duhovniceasca, care luase pe umerii sai o raspundere deosebita: pastorirea duhovniceasca a tinerelor monahii incepatoare. Ceea ce ...

Vezi detalii

Psaltirea în versuri


26.00 23.4

Autor: Pr. Constantin C. Popescu

Editura: Doxologia

Format: 16.5/23

Pagini: 272

ISBN: 978-606-8278-26-1

Preotul Constantin C. Popescu-Iaşi 1913-1992

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să trăim credinţa cu toată fiinţa noastră, astfel încât tot ce lucrăm „să facem spre slava lui Dumnezeu”, spre preamărirea Lui. Şi este lucru minunat acesta, pentru că nimic nu este mai frumos şi mai folositor pentru viaţa omului decât slujirea cuvântului lui Dumnezeu în care găsim lumină şi bucurie, alinare în necazuri şi mângâiere în clipe de întristare. Tocmai această plăcută preocupare, „partea cea bună”, şi-a ales-o preotul Constantin C. Popescu-Iaşi. Din tinereţe îl pasiona cuvântul lui Dumnezeu, istoria, literatura şi mai ales poezia. Mare iubitor de cultură şi de lecturi de calitate, el nu lăsa să treacă nici o zi fără să citescă dintr-o carte, fără să înveţe, să studieze ceva. În acest sens el a fost cu adevărat un autodidact toată viaţa. Părintele Constantin C. Popescu-Iaşi s-a născut la 8 februarie 1913, în localitatea Scânteia din judeţul Iaşi, fiind al doilea în şirul celor şase copii ai familiei. Tatăl său era brigadier silvic, iar mama sa casnică. A urmat şcoala primară în satul natal, după care s-a înscris la Seminarul Teologic de la Huşi, urmând exemplul fratelui său Gheorghe. În vara anului 1935, după absolvire, se căsătoreşte cu tânăra învăţătoare Agripina Cozma din Codăeşti, iar la 8 noiembrie 1935 este hirotonit preot pe seama parohiei Mirceşti, judeţul Vaslui. Pentru a-şi completa studiile este admis la cursuri cu frecvenţă redusă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cernăuţi. Aici a întâlnit profesori erudiţi şi o atmosferă de înaltă ţinută intelectuală, teologică şi morală, fapt care-i va marca definitiv activitatea, vocaţia misionară şi destinul său de slujitor al Bisericii lui Hristos. În 1939 termină facultatea obţinând diploma de licenţiat în teologie. În această calitate cere şi i se aprobă transferarea la parohia Frenciugi, judeţul Iaşi, unde va păstori 24 de ani. În anul 1963, din motive de sănătate, (în 1949 s-a îmbolnăvit de diabet), solicită transferul într-o parohie misionară, Pocreaca, mai aproape de Iaşi, unde va rămâne până la pensionare. În fiecare din aceste trei parohii, în care a funcţionat, a construit câte o casă parohială şi a reparat bisericile parohiale, implicându-se în îndrumarea credincioşilor ca un păstor adevărat împreună cu toată familia sa. Soţia lui şi cei doi copii au fost alături de el sprijinindu-l cu dragoste jertfelnică în tot timpul activităţii sale pastoral-misionare. În 1974 hotărăşte să ceară pensionarea. Găsise o bojdeucă aproape de Bolta Rece, unde s-a mutat cu familia, investind toate economiile sale pentru reparaţii. De acum înainte se dedică preocupărilor cărturăreşti. Studiase o serie de documente despre o mănăstire dispărută din satul Trestiana, filie a parohiei Pocreaca. Astfel, între 1975-1977, lucrează la monografia Mănăstirea Trestiana, 288 pagini, caiet mare mss. Ar fi putut fi o adevărată teză de doctorat prin bogăţia datelor istorice şi mulţimea documentelor citate. Din nefericire, până acum, de peste trei decenii, această lucrare n-a interesat pe nimeni şi este dureros că atâtea documente şi dovezi ale credinţei şi istoriei neamului românesc se pierd în uitare!... Aşa cum povestea soţia sa Agripina, părintele Constantin era un neostenit cercetător; citea mult, mai ales din clasici, Eminescu fiindu-i un permanent model şi mentor literar, iar Biblia îi era carte de căpătâi. Scrisese încă din tinereţe poezii religioase, dar nu îndrăznise niciodată să spere că vor putea fi publicate. Modestia sa exagerată l-a împiedicat multă vreme să spere că va reuşi să creeze ceva de valoare. Dar într-o zi, în ultima decadă a vieţii sale, recitind Cartea Iov din Sfânta Scriptură a avut o adevărată revelaţie. În fiecare verset, în fiecare rând din Iov parcă se regăsea pe sine cu propria lui suferinţă. Atât de mult l-a impresionat această lectură, încât a dorit să transpună în versuri textul biblic, în care găsise atâta întărire şi mângâiere sufletească. Harul poetic, după propria sa mărturie, a venit de la sine. Începe această osteneală în noiembrie 1982, încheind versificarea în aprilie anul următor. Pentru a lămuri o serie de neclarităţi, caută izvoare şi studiază comentarii biblice pe care le adună într-un corpus de note explicative. Splendid poem dramatic, Cartea Iov expune tema suferinţei umane şi este, fără îndoială, o strălucită descriere a tăriei de caracter a lui Iov. În această carte sapienţială se prezintă experienţa de mii de ani a vieţii omului între bogăţie şi sărăcie, între bucurie şi suferinţă, între bunătate şi răutate... în care răsplata adevărată pentru credinţă şi răbdare o poate da numai Dumnezeu. În anii aceia, când a lucrat la Iov nu avea de unde să ştie că au existat şi alte încercări de transpunere în versuri a Cărţii Iov. Încurajat de această realizare (manuscris dactilografiat) şi însufleţit de credinţă, încearcă - după mult studiu şi documentare – să transpună în versuri, în manieră proprie, câţiva psalmi ai lui David. Era o încercare temerară. Citind atunci acei psalmi, mi-am dat seama că era ceva nou. Cunoscându-i râvna către cele sfinte şi credinţa, dar mai ales evlavia şi respectul faţă de textul Sfintei Scripturi, l-am îndemnat să persevereze şi să versifice întreaga Psaltire, având atâtea modele ilustre ale înaintaşilor. Încurajat şi de soţia sa Agripina, la insistenţe şi îndrumări repetate, părintele Constantin a reuşit, în decurs de trei ani, 1986-1989, să transpună în versuri întreaga Psaltire. Manuscrisul a fost dactilografiat cu grijă în 1989, dar n-a fost posibil să vadă lumina tiparului decât după trecerea la cele veşnice a autorului. În 1993 Psaltirea în versuri se publică în trei numere consecutive în revista Mitropoliei Moldovei, Teologie şi Viaţă, iar în 1995 apare în volum separat, Te-oi iubi de-a pururi, Doamne, la Editura Trinitas din Iaşi. Autorul şi-ar fi dorit să apară aşa cum a conceput-o el, având la început Cuvânt înainte, iar la sfârşit note şi comentarii culese cu trudă din atâtea izvoare, pe care le citează cu acribie şi în Bibliografie. El voia ca cititorul să înţeleagă, să priceapă sensurile adânci şi adevărate ale fiecărui psalm. Aşa cum el s-a străduit ca nici un verset şi nici un cuvânt din textul original al psalmilor să nu lipsească din versiunea Psaltirii sale, tot aşa a dorit ca acel Cuvânt înainte şi notele la psalmi să completeze în chip fericit textul transpus în versuri. Nu trebuie să fii neapărat expert pentru a observa valoarea poemului Dreptul Iov sau Drama unui om în suferinţă şi mai cu seamă a Psaltirii în versuri. El nu a dorit să concureze cu nimeni. Şi-a urmat cu multă răbdare drumul său, desigur pe o cale desţelenită de înaintaşi, ferindu-se cu multă grijă de orice imitaţie şi căutând să nu se îndepărteze de textul biblic în spiritul şi litera lui. Nu a avut şansa de a se bucura de aprecieri critice. Şi totuşi, un confrate din generaţia sa, a mărturisit că în Psaltire şi în celelalte scrieri ale sale, preotul Constantin C. Popescu-Iaşi a înscris pagini „de cinste în istoria strădaniilor cărturăreşti ale neamului nostru”, acestea „având aroma textelor vechi româneşti, dar în acelaşi timp şi sonoritatea limbii literare moderne”. Până acum, după mai bine de 16-17 ani, critica literară nu s-a pronunţat în nici un fel, iar apariţia acestei Psaltiri în versuri a trecut neobservată, în timp ce alte Psaltiri versificate s-au bucurat de o largă mediatizare. Citind cu atenţie textul unora din psalmi, din acele Psaltiri, se poate vedea clar că autorii lor s-au îndepărtat uneori mult de textul biblic, alteori au interpretat în mod eronat sensul original, folosind o traducere liberă a textului, ori distorsionând înţelesul, din ignoranţă. Acestea sunt, desigur, greşeli grave, care ar trebui îndreptate, dar cine să o facă! Îndrăznesc să afirm că versiunea de faţă a Psaltirii este cea mai elaborată şi cea mai fidelă textului biblic, având un echilibru perfect între „aroma” limbii române vechi şi a celei moderne, păstrând, în acelaşi timp, cel mai autentic spirit al evlaviei creştine. Este evident că autorul ei a fost călăuzit nu doar de „criterii estetice”, ci mai ales de dorinţa de a păstra nealterat fiorul credinţei şi al rugăciunii, găsind în psalmi exprimarea cea mai adecvată a celor mai profunde şi intime sentimente omeneşti. Se remarcă îndeosebi claritatea şi conciziunea versurilor, multe dintre ele devenind proverbe şi cugetări pline de înţelepciune, adevărate sentinţe morale. Iată câteva versuri memorabile: Pe cel plin de răutate, răutatea îl doboară, Iar pe drept cine-l urăşte, plata nu-i va fi uşoară! (ps. 33, v. 21) Cât de bine şi frumos şi ce mare fericire, E ca fraţii, toţi câţi sunt, să trăiască în unire! (ps. 132, v. 1) Se preface-n sărătură ţara cea mai roditoare, Din pricina răutăţii ce poporul ei o are. (ps. 106, v. 34) Desigur, în timp, după mulţi ani, se va putea face o comparaţie corectă între aceste versiuni ale Psaltirii, fiind aşezate fiecare la locul pe care îl merită cu adevărat. Precizăm însă că este o mare diferenţă între felul în care înţelege rugăciunea un preot, un teolog sau un poet fără pregătire temeinică şi fără trăirea credinţei. Traducerea psalmilor nu poate fi un simplu exerciţiu de prozodie, de încercare poetică, oricât de talentat ar fi poetul respectiv. Fără fiorul credinţei şi fără evlavie adevărată versurile nu vor suna niciodată a rugăciune. Poate fi doar poezie „ce din coadă o să sune”. Chiar transpuşi în versuri, psalmii trebuie să rămână rugăciune, dialog cu Dumnezeu, înfiorare în faţa Creatorului lumii, smerită recunoaştere a stării de păcătoşenie a omului aflat mereu între credinţă şi îndoială, între nădejde şi neascultare, între iubire şi împietrirea inimii, între bucurie şi durere, între păcat şi răsplătirea după dreptate, între pocăinţă şi iertare, între viaţă şi moarte, între mântuire şi suferinţă veşnică. Preotul Constantin C. Popescu-Iaşi, prin Psaltirea în versuri, adaugă o nouă nestemată la şirul de Psaltiri versificate în limba română. În singurătatea suferinţei sale, el a încercat prin rugăciune să construiască o scară către Dumnezeu. Psalmii s-au dovedit a fi proba de foc a credinţei şi a răbdării sale, el mergând pe cale proprie, desprinzându-se de modele, de tot ce a putut el cunoaşte din ostenelile înaintaşilor. De aceea, Psaltirea sa în versuri rămâne opera de căpetenie a vieţii sale. Trebuie să amintim că, după 1990, el a încercat versificarea unei alte cărţi din Biblie, Cântarea Cântărilor. A reuşit să ducă la bun sfârşit încercarea, dar nu a mai avut răgazul s-o definitiveze. Adăugase şi la această versificare note explicative. Pe baza unor texte sapienţiale din Sfânta Scriptură, scrie Cugetări religioase şi morale sub formă de catrene. Erau destinate a se citi elevilor la lecţiile de religie în şcoală. Toate acestea au rămas în manuscris. În anul 1990 adună în volum poeziile sale religioase şi laice pe care le scrisese de-a lungul întregii sale vieţi sub titlul Flori de gând, iar în 1991 scrie poemul lirico-didactic Tatăl nostru explicat poetic, dedicat elevilor ca o completare la catehismul ortodox. Tatăl nostru explicat poetic a apărut la Editura Helios din Iaşi, în 1994 şi în 1999 în Cartea Iov. Volumul de poezii Flori de gând apare tot la Editura Helios, Iaşi, în 1998, unde sunt incluse şi fragmente din Cântarea cântărilor şi catrene din Cugetări religioase şi morale. Dreptul Iov sau Drama unui om în suferinţă s-a publicat în 1999 în câteva mii de exemplare la Editura Lumină din lumină, Bucureşti, cu note, comentarii şi bibliografie care s-au epuizat în scurt timp. Dacă n-ar fi existat perseverenţa şi stăruinţele soţiei sale Agripina, scrierile părintelui Constantin poate n-ar fi ajuns să fie tipărite niciodată. Ea a dorit ca toată munca de o viaţă a soţului ei să vadă lumina tiparului, pentru ca florile gândului său să rodească în suflete bucurie duhovnicească, pace şi bună înţelegere între oameni. Preotul Constantin C. Popescu-Iaşi a încetat din viaţă în ziua de 25 februarie 1992, la vârsta de 79 de ani, după o grea suferinţă. A fost înmormântat la o margine de alee în cimitirul Eternitatea din Iaşi. A plecat pe calea veşniciei cu mâhnirea în suflet că niciuna din cărţile sale nu au putut vedea lumina tiparului cât timp el mai era în viaţă. Ultimii ani i-a trăit numai cu acel ideal de viaţă creştină în care credinţa, rugăciunea şi iubirea de Dumnezeu s-au împletit permanent cu smerenia, răbdarea şi jertfa de sine. A trăit cum a scris, cu sinceritate şi modestie, dovedind o deplină concordanţă între cuvânt şi faptă, cu dorinţa ca scrierile sale să reprezinte o punte între generaţii. Mesajul său rămâne senin şi luminos, adresându-se inimilor curate şi sincere, care caută alinarea suferinţelor în credinţă şi rugăciune. Şi sunt aşa de multe necazuri şi nenorociri în lumea în care trăim astăzi. El a putut străbate cu lumina credinţei într-o perioadă zbuciumată, reuşind să rămână încrezător şi neclintit în convingerile sale. De aceea, viaţa, ca şi opera sa, rămân exemplare, ca expresie a unei conştiinţe creştine demne de urmat, pentru cei care iubesc viaţa curată, familia, adevărul, munca, bunătatea, omenia şi dreptatea. Fie ca această Psaltire în versuri să aducă lumină, bucurie şi linişte în sufletele bunilor creştini, care vor găsi în ea rugăciune, întărire şi mântuire.

Pr. Mihai Manolică


Comentarii clienti: