Slide background Image layer

Patimi şi depresie.Ce este şi cum se vindecă depresia

Cauza depresiei este egoismul cel mare. Biserica cultivand smerenia si ascultarea, ne vindeca de ea. Viata ascetica si viata Sfintelor Taine ne izbavesc de toate patimile si de depresie. In special Taina Spovedaniei lucreaza generala "Psihanaliza dumnezeiasca ", pentru ca prin ea omul se vindeca mai...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Învăţături

Vezi detalii
Slide background Image layer

Fluture în palmă. De ce omul contemporan are nevoie de crestinism

Din punct de vedere al veşniciei, soarta oricărui om nu depinde, sub nicio formă, de circumstanţele vieţii lui, ci numai de modul cum se foloseşte de circumstanţele respective, date de Dumnezeu. Domnul cunoaşte structura duhovnicească a fiecăruia dintre noi şi, în iubirea Sa, îi oferă fiecărei pe...

Vezi detalii
Slide background Image layer

De la Urali la ceruri. Povestiri adevărate din vremuri ateiste

Am intrat sub un acoperiş pentru a mă adăposti puţin de vremea rea. Lângă mine s-au înghesuit și alții. Îndată ce vremea s-a indreptat, cei mai mulți au năvălit în clădirea de alături. Se pare că era o biserică. Am intrat și eu ca un tâlhar. Oare m-or fi văzut cineva? Nu de alta, dar aș fi rănit-o p...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Dumnezeiasca Liturghie

Dacă noi, la nivel personal sau comun, nu vom învăţa să trăim duhovniceşte din revelaţiile tainice care ne sunt oferite permanent în Liturghie, ci vom rămâne numai la nivelul de trăire sufletesc, însăşi Liturghia va fi pentru noi neînţeleasă, în mare parte. Adesea ni se pare că „duhovnicesc” înseamn...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Maica bucuriei- Monahia Gavrilia Papaiannis

De fapt, atunci când vorbeai cu ea simţeai că devenea tu, era ca şi când ţi-ai fi vorbit ţie însuţi, nu te adresai unei monahii. De aceea, nici nu spunea nimic, nu te corecta, şi ca urmare te simţeai foarte confortabil împreună cu ea, aşa cum te simţi cu tine. *** Maica nu era zâmbitoare, dar oc...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Îndemnuri mântuitoare de suflet ale părinților contemporani

Nu este suficient doar să te rogi, ci să şi fii atent. Să priveghezi, să fii atent la gânduri, să le struneşti cu multă îndemânare, altminteri ele te vor stăpâni, şi la sfârşit vei ajunge de batjocură demonilor. Nu am văzut suflet care să se roage să înainteze, să aibă foloase duhovniceşti, fără cur...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Patericul georgian

Fratele ajutat de frate este ca o cetate tare, spune înţeleptul Solomon (Pilde 18, 19). Cu o cetate întărită, cu o cetate de necucerit se aseamănă fiecare Biserică Ortodoxă locală atunci când este susţinută şi primeşte ajutorul şi sprijinul unei alte Biserici locale. Şi dacă aceasta se întâmplă î...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Scrieri Duhovnicesti BROSATA

Un autor filocalic sirian de importanţa Avvei Iosif Hazzaya este vrednic de o prezentare mai amplă decât o pot face rândurile unui simplu „prolog“. Întâi de toate, pentru simplul motiv că scrierile sale apar pentru prima oară în româneşte. În al doilea rând, pentru că cititorul modern de literatură ...

Vezi detalii
Slide background Image layer

Pravila zilnica a crestinului ortodox. Carte de rugaciuni.

Vezi detalii

Poemul iubirii vesnice


7.00 5.95

Autor: Sergiu Ciocârlan

Editura: Egumeniţa

Format: 13/20

Pagini: 128

ISBN: 978-606-550-176-8

În mijlocul pădurii de argint cetatea străluceşte ca un soare. Şi n-ar fi strălucit aşa niciodată dacă nu ar fi avut chemare de dincolo de ea, o iubire atât de minunată cum numai Dumnezeu poate fi. Unii se întreabă dacă cetatea există, dacă cetatea are vreun sens. Şi cred că există, pentru că Dumnezeu există şi are sens, fiindcă în Dumnezeu totul are sens. Nu este vorba aici de vis, nici pe departe. Este Adevăr, iar Adevărul este plin de iubire. Cetatea stă mărturie a vieţii, a Adevărului viu. Poate că în cetate este moarte şi atunci e tot mai greu de crezut că există Adevăr, Adevăr viu, pentru că moartea cuprinde viaţa din noi cu o sumă de adevăruri echivalente cu îndoielile cele mai deznădăjduitoare şi viaţa moare în noi, se strecoară în afară, fiindcă în noi nu mai găseşte linişte. Atâta moarte să fie? Cât vezi cu ochii... Teritoriul este pretutindeni, dar mai ales pentru cetate se dă lupta cea aprigă. Simţi viaţa? O simt cu inima. Dar moartea? Moartea nu se simte, vine atât de încet, încât nu înţelegi că nu mai trăieşti. Când moartea a pătruns întâia oară în cetate, nimeni n-a cunoscut-o. Ea a luat un chip ciudat. Părea că-i viaţă, dar nu era, promitea ceea ce avea viaţa, dar nu oferea. În interior se poartă un război pe care puţini, tot mai puţini îl înţeleg, iar cetatea rezistă doar datorită celor care se împotrivesc morţii, datorită celor care nu au cedat cuvintele vii în schimbul celor moarte. Păstrăm cuvintele, le ţinem la piept şi le înmuiem în lumină, apoi scriem cu ele ceea ce nu se mai scrie: Adevărul, Frumosul, Iubirea, Viaţa, aşa cum le-am primit, ca daruri împărăteşti. Prin cuvânt am aflat că Hristos este Viaţa, că este un singur Adevăr, Adevărul Hristos..., că Iubirea – nu iubirile curtezane – este El. Caut prin cetate oameni a căror inimă să bată pentru Tine! Nu mai pot ţine cuvântul fără să-l dăruiesc, dar el este pentru inima vie, pentru lumina din inimă, aşa cum inima este în lumină şi în lumină îşi descoperă vorbirea. O singură tăcere poartă mii de cuvinte. Cei din cetate, cei care aveţi inima cu lumină, trebuie să ştiţi cum se umple ea de cuvinte, atunci când buzele au tăcut. Privim, şi din ochii noştri se revarsă acea tăcere plină pe care moartea nu o poate niciodată atinge... şi ştim... şi nu ne temem, noi toţi, puţini câţi suntem, dar suntem. Cei mulţi nu sunt. Ei nu au taină aşa cum noi avem, pentru că vezi cum mergi şi la fiecare pas se desprind din ochi raze de soare, un altfel de soare, pe care numai inimile vii le prind în braţele lor. Dacă n-aş avea taina, n-aş putea fi. Totul ar fi schimonosit fără taină şi mă mir că unii pot suporta această absenţă fără să strige, fără să se vaite. Moartea este o boală. Ea se vindecă, dacă prinzi o fărâmă de rază de lumină şi o mesteci până când, aşa mestecată, intră în tine, în oase, în piele, în carne şi însoreşte toată valea întunecată a fiinţei. Aceasta este taina: în Hristos, Cel ce citeşte în fiecare zi pe foaia transparentă a inimilor cuvintele vii. Cetatea se înnoieşte. Ivit în pragul ei, copilul priveşte. Are de ales: moartea înveşmântată în haine scumpe, în mincinoasele haine regale, sau
viaţa al cărei freamăt de lumină este acoperit cu un strai nearătos. Copilul întinde mâna...
Sergiu Ciocarlan


Comentarii clienti: